Andaluzia: Bunatati culinare din Sevilla

Poate ca si vremea este mai placuta ca la noi, poate si oamenii sunt altfel (sau nu!), cert este ca spaniolii au si ei din „La dolce vita” a italienilor si se bucura din plin de viata! Si din tot acest proces de savurare a vietii nu putea lipsi mancarea, cat se poate de gustoasa si de diversificata si in Sevilla, ca in toata Andaluzia!

Ziua in Sevilla am deschis-o cu un sandwich delicios cu jamon iberico (o sunca uscata, delicioasa) si queso (branza traditionala a lor). Eram pe fuga, asa ca aceasta a fost cea mai buna varianta sa nu mai avem grija foamei cat alergam prin oras!
La pranz, dupa ce vizitasem Plaza de los toros, acvariul si Plaza di Spania, ne-am ascuns de multimea turistilor si de multele grade de afara intr-un restaurant micut. Aveau meniul zilei asa ca am profitat de oferta si am inceput cu un gazpacho rece. Festinul l-am continuat cu o paella buna cu fructe de mare si dorada cu garnitura. Pestele dorada a fost foarte bine gatit! Un desert minunat cu ciocolata a pus punct pranzului.

Locuitorii Seviliei ne-au demonstrat si ei ca au o multime de bunatati culinare in meniu, asa ca la plecare ne-am facut aprovizionarea cu cateva sandwichuri gandindu-ne ca nu vom gasi ce sa mancam la cina in micutul pueblo blanco ales pentru seara respectiva. Dar nici acesta nu ne-a dezamagit!

Etichete: , , , ,